Die Geschichte vom weinenden Kamel

Desertul Gobi.Vuietul desertului este aidoma vuietului marii. Coplesitor. Cand il auzi prima oara, te inspaimanta. Si mereu te va rascoli. Cer si mare. Cer si desert. Atat. Lumea nu mai exista. E undeva departe. Sau e inceputul lumii? Creatia a fost o iluzie, iar momentul acela de inceput, prelungit in eternitate, este de fapt singura realitate? Sau lumea a disparut, in vreun cataclism, iar momentul de dupa sfarsitul lumii, prelungit de acum inainte in eternitate, este de fapt singura realitate?
Vuietul talazurilor marii, apa involburata, fara sfasit in spatiu si timp, gata sa te inghita. Vuietul talazurilor desertului, nisip involburat, fara sfasit in spatiu si timp, gata sa te inghita.Vuietul desertului, vuietul marii - esti rascolit, pentru ca simti ca esti singur in fata lui Dumnezeu.
Cer si mare, cer si desert. Atat. Corabia, o coaja de nuca, jucaria valurilor. Ai grija de ea, ca sa aiba grija de tine. Esti frate cu corabia. Si cu ortacii din jurul tau, mateloti ca si tine, oameni simpli si aspri.
In desert, corabia este camila, jucaria talazurilor de nisip. Ai grija de ea, ca sa aiba grija de tine. Esti frate cu camila. Si cu ortacii din jurul tau, pastori nomazi ca si tine, oameni simpli si aspri.
Desertul. Oameni si animale laolalta, intelegandu-se unii pe altii, frati unii cu altii. Oameni si animale, traind laolalta micile si marile miracole ale vietii. Oameni, camile, capre, dulai, cai. Noe? Abraham?
Miracolul nasterii. Un pui vine pe lume. Lehuzia a fost grea, nasterea a fost in chinuri. Mama se poate prapadi, puiul se poate prapadi. Taina inceputului de viata, impletita cu taina mortii. Una ii da tarcoale celeilalte.
Pui de om, pui de camila - miracolele vietii sunt aceleasi.
Sfarsita de lehuzie, sfarsita de chinurile nasterii, mama isi poate pierde firea - mama - femeie, sau mama - camila, se va instraina de puiul ei. Cine este puiul acesta care tot vine sa suga? Da-te la o parte, ce vrei de la mine? Cine esti tu?
Instrainare. Natura isi are firescul ei, mama se poate instraina, isi poate pierde rostul ei de mama, firescul ei.
Ce facem? Avem grija de pui, il hranim noi cu lapte, asa cum putem. Pui de om, pui de camila. El trebuie sa traiasca, sa duca viata mai departe.
Ce facem? Incercam sa o linistim pe mama, sa se regaseasca. Ii vorbim, o mangaiem, ii cantam si ii descantam, stam alaturi de ea.
Aducem preot sa citeasca, aprindem lumanari, pregatim pomeni. Ritualuri care isi au rostul lor.
Poate nu e destul.Trebuie atunci un tamaduitor. Cineva pleaca sa caute tamaduitorul, locuieste undeva departe.
Si tamaduitorul vine, e un muzicant, are o vioara, pe strunele ei stie sa cante un descantec de demult.
Si canta, si canta.
Camila asculta. Ochii ei privesc undeva in zare. De ce oare? Candva, demult, i-a imprumutat unui cerb coroana ei bogata de coarne si de atunci il asteapta sa se intoarca. Sau poate il asteapta pe Dumnezeu. L-a rugat la inceput sa o bage in zodiac, alaturi de celelalte animale. Nu a bagat-o. Insa de la fiecare animal din zodiac a luat cate o bucata, si i-a dat-o camilei.
Tamaduitorul canta, si canta. De pe strunele viorii iese descantecul acela neintrerupt.
Si camila asculta. Si deodata, parca se linisteste, iar ochii ei incep sa picure lacrimi. S-a regasit. Isi primeste puiul care incepe sa suga cu nadejde.
Instrainare si regasire. Miracolele mari ale vietii: la oameni, si la animale, deopotriva. Acolo, pe mare, sau in desert, ramane esenta. Noi si Dumnezeu. Adevarurile fundamentale.
Die Geschichte vom weinenden Kamel (The Story of the Weeping Camel), documentar germano-mongol.
Vuietul desertului, aidoma vuietului marii. Coplesitor. Te rascoleste. Nastere, instrainare, regasire. Miracolele vietii. Un film fundamental.

(German and Nordic Cinema)

The Difference between Vietnam and Iraq

(click here for the Romanian version)

Maureen Dowd notes in her column published by NY Times in November 25 that there is a big difference between Vietnam and Iraq, and she cites Neil Sheehan (a former reporter in Vietnam who wrote the Pulitzer Prize-winning A Bright Shining Lie):

In Vietnam, there were just two sides to the civil war. You had a government in Hanoi with a structure of command and an army and a guerrilla movement that would obey what they were told to do. So you had law and order in Saigon immediately after the war ended. In Iraq, there’s no one like that for us to lose to and then do business with.

Fareed Zakaria about the Way Forward in Iraq

(click here for the Romanian version)

According to yesterday’s Washingtonian wisdom, there were only two possible solutions for Iraq: Stay-the-Course and Cut-and-Run. Each one with slight variations. Stay-the-Course was sometimes rather Change-the-Course (the-Flexible-Approach, to put it more elegantly). Cut-and-Run could also mean various things: immediate withdrawal, phased withdrawal, setting a timetable.

For the partisans of the Stay-the-Course approach there were only two possibilities: win or defeat. Naturally, it followed that American troops should have stayed in Iraq up to the victory. The defeat would have implied too many bad things: Iraq would have become a haven for all terrorist networks; the whole region would have been destabilized; the terrorist threat for US and European countries would have risen at dramatic levels.

The partisans of the Cut-and-Run approach firmly believed that the war in Iraq was a huge mistake; for them a victory would have been absolutely impossible; the only thing to do was to limit the proportions of the mistake.

The Iraq theme dominated the mid-term elections. The outcome of the vote showed very clear the mood in the American society – they have enough of Stay-the-Course, they want Something-Else. So, today there is a new mantra in town: the Backer-Hamilton solution.

Of course, this Something-Else should address all issues raised by both Stay-the-Course and Cut-and-Run. This is what Fareed Zakaria analyses in Rethinking Iraq: The Way Forward, followed by a new column (Don't Punt on The Troops Issue), devoted precisely to the Baker-Hamilton mantra.

Are there only these two possibilities, win or defeat? No, says Mr. Zakaria, there is also another outcome, no-win-no-defeat. It is the way the Korean War ended.

For Americans, the Korean War was not a defeat—the United States had gathered a coalition to resist aggression—but it was certainly not a victory. After three years of fighting and 4 million dead, Korea remained divided—the North a communist bulwark, the South itself turning into a nasty dictatorship—Asia was bubbling over and the danger of war with the forces of international communism seemed greater than before.

And Fareed Zakaria continues,

Something like the close of the Korean War is, frankly, the best we can hope for in Iraq now… a gray ending—one that is unsatisfying to all, but that prevents the worst scenarios from unfolding, secures some real achievements and allows the United States to regain its energies and strategic compass for its broader leadership role in the world.

The United States must redefine its mission, reduce and redeploy its forces and fashion a less intrusive involvement with Iraq, one that both Iraqis and Americans believe is productive and sustainable for the long term.

The US cannot forge a united secular Iraq. In the best case scenario Iraq will become a loose federation, with an equitable share of oil revenues and an equitable representation of each ethnic group in the central administration. US should redefine its mission accordingly.

But, before anything else, the Iraqi society is responsible for its future. The US can help, only the three main communities should firstly express their commitment to be helped – namely by the Americans. Otherwise the American troops are just one more player in a war of anybody against everybody. So far, only the Kurds have expressed their commitment to be helped by the US.

A destabilized Iraq is dangerous for all its neighbors – and Americans share with Iraq’s neighbors a common interest. Some of these neighbors have friendly relations with US, the others are hostile to America. Nevertheless, the US should try to open the dialogue with all of them.

What happens if the dialogue with Iraq’s neighbors proves impossible? Then US should go on alone; there is no magic here.

What happens if the situation goes on the way it is now? Then US should keep two main responsibilities: securing the Kurdish region (the only community who expressed a strong commitment for the American help), and securing the borders between the regions.

150 Iraqis abducted this morning

(click here for the Romanian version)

For Iraq it is a national catastrophe: this morning a terrorist group, wearing uniforms of the Iraqi anti-terrorist troops, entered the compound of a central institute affiliated to their Ministry of Education, and abducted 150 people: Sunni and Shiites, staff and visitors alike. The compound is situated downtown Baghdad (AP).

In such conditions any argument about American military disengagement becomes immoral. One can understand that the American society is tired about this war, but it is the American state that came to Iraq and destroyed the leading structures there: so, till new Iraqi leading structures become effective and prove able to defend the security of their citizens, the full responsibility belongs only to the American state. It is a matter of international credibility and seriousness.

Depuis qu'Otar est parti

Gruzia zilelor noastre. Isi gaseste greu drumul propriu. Bolile bine stiute - saracie, coruptie, confuzie. Batranii il regreta pe Stalin. Tinerii se gandesc numai la emigrare. Maturii trebuie sa se lupte cu toate nevoile, sa aiba grija si de cei batrani, sa aiba grija si de cei tineri. Talciocul e plin de profesori si de ingineri, vand ca sa supravietuiasca. E greu. Razboiul din Afganistan a lasat cate un doliu in fiecare familie.

Trei femei sub acelasi acoperis - bunica, mama, si fata - trei generatii care alcatuiesc o familie cu un rost comun.

Bunica, plapanda uneori ca o lumanare de care trebuie sa ai grija sa nu se stinga, alteori incapatanata ca un catar, uneori dulce, alteori rea, mai totdeauna capricioasa, uneori usor de pacalit, alteori vicleana, uneori blanda, alteori dura, uneori generoasa, alteori avara. Interpreta, Esther Gorintin, umple ecranul. Avea 89 de ani in momentul filmarilor. A debutat la 85 de ani. In prezent are un rol intr-un alt film francez, in pregatire, L'Homme qui rêvait d'un enfant.
Si filmul acesta, Depuis qu'Otar est parti, e tot francez - este debutul regizoarei Julie Bertucelli - a primit un premiu la Cannes in 2003.

De ce a ales ea Tbilisi ca loc de desfasurare a actiunii? A fost asistenta lui Otar Iosseliani (si nu numai, a lucrat si cu Krystof Kieslowski) - lucrand cu Iosseliani a cunoscut orasul Tbilisi si l-a indragit - amestecul inimitabil de Europa si de Asie, de rafinament si de saracie, de frumusete si sordid.

I-a fost greu sa gaseasca interpretele celor trei femei - pentru ca era necesar sa fie trei interprete care sa rezoneze intre ele - cele trei generatii sunt o singura familie si rostul e comun.

Pentru tanara a gasit o actrita rusoaica, Dinara Drukarova - la 21 de ani are de acum la activ zece filme, realizate in Rusia si in Franta - petersburgheza si parizianca totodata - are un joc foarte modern, in genul Scarlettei Johansson.

Iar pentru mama a fost aleasa una din marile actrite ale teatrului gruzin, Nino Khomasuridze - are distinctia naturala a Susanei Sarandon.

Cele trei traiesc intr-un apartament stramt - mama si fata dorm in acelasi pat. E multa saracie - dar exista in apartament o biblioteca uriasa - carti in editii bibliofile - in limba franceza. Bunicul le-a adunat candva - a fost un carturar.

Si cu toata saracia, femeile isi pazesc tomurile frantuzesti ca pe ochii din cap.Este un cult acolo pentru franceza. E limba in care se discuta de cate ori se iveste ocazia - cam la fel de mult ca si in gruzina - iar cand vor sa fie tafnoase una cu alta, discuta in ruseste.

Peretii sunt coscoviti, casa e foarte delasata, dar undeva vezi o mica reproducere dupa Modigliani.

Spiritul francez, intins atat de departe in spatiu. Chaque homme a deux patries - la sienne et puis la France.

E greu, mama e vaduva de razboi - sotul i-a murit in Afganistan. Are acum un prieten, un om foarte cumsecade, ar vrea sa il iubeasca, dar nu e in stare. Noroc ca el e un om foarte intelegator, si cu un soi de umor a paguba. Si pentru el a fost greu de gasit un interpret. Si regizoarea a gasit pana la urma un marionetist, Temur Kalandadze.

Familia traieste in asteptarea unor scrisori, care vin de la Paris. Fiul batranei (fratele deci al mamei), Otar, a plecat la Paris sa isi incerce norocul acolo. De profesie medic, si-a facut studiile la Moscova - dar la Paris nu are viza de lucru, lucreaza clandestin, in constructii. Si se lupta sa trimita bani cand poate, si cate o scrisoare. Intr-un timp dadea si telefon. A zis ca nu mai poate o perioada. Oricum, la orice sunet de telefon batrana sare. Iar cand vine scrisoarea, o roaga pe nepoata sa i-o citeasca, si are o bucurie de copil in ochi. Daca in plic sunt si bani, ii ia repede si ii baga in san. Numai ca in ultimul timp, nici bani nu au mai sosit - Otar explica, ii e greu sa trimita, pentru o perioada.

Si toata familia traieste in jurul acestor scrisori. Cum apare scrisoarea, toti incep sa vorbeasca frantuzeste.

Si scrisorile sunt frumoase, este descris Parisul pe indelete, monument dupa monument, palat dupa palat, cartier dupa cartier - si frazele au uneori rafinamentul frazelor lui Proust, alteori perfectiunea frazelor lui Flaubert, uneori o maretie stendhaliana, alteori limpezimea clasica a lui Rousseau, sau a lui Voltaire.

Pentru ca scrisorile se alcatuiesc aici, acasa, nepoata trudeste la ele, cu cate o carte din biblioteca sa se inspire - Otar a murit intr-un accident, iar ele vor sa o crute pe batrana.

Nu e o idila acolo - bunica e capricioasa, mama e acrita, nepoata, la cei 17 - 18 ani ai ei, are momente de revolta. Dar toate rautatile astea omenesti dispar cand mama se apuca sa ii spele parul batranei si sa o mangaie, iar nepoata sa ii maseze degetele de la picioare, si sa o mangaie.

Si deodata, batrana le face o surpriza. Vinde toate cartile, si cu banii astia cumpara trei bilete pentru Paris. Ea trebuie sa vada cum e aranjat Otar - ca e baiatul ei si e sufletul ei.

Cele doua femei raman uluite - vor vedea cum se vor descurca la Paris cu batrana. Trebuie sa fie cu multa luare aminte.

Numai ca la Paris batrana le pacaleste inca odata - si pleaca singura la adresa baiatului. Un cartier arab, la periferie, si batrana suna la fiecare sonerie ca sa intrebe. Ia etaj cu etaj, scara cu scara.

Si afla. Ramane inmarmurita. Nu zice nimic. Se aseaza pe o treapta. Si tace. Si dupa cateva minute se ridica si se duce la fete.
Sunt fetele ei, si trebuie sa le crute ea acum, viata familiei trebuie sa mearga mai departe, ea trebuie sa aiba grija de fata ei si de nepoata ei.

Fetelor, am aflat - nu o sa va vina sa credeti - Otar a plecat in America. Stiam ca asa o sa se inample. America este o tara pentru cei harnici. Si, stiti, ceva, haideti acum cu mine, duceti-ma sa imi aratati Parisul.

---------

Eh, batrana asta umple ecranul. Iar cand nepoata ei ramane in ultima clipa la Paris, ii va trimite un semn de sarut, discret, sa nu o vada mama. Si te intrebi, oare batrana nu a stiut de la inceput totul si a aranjat plecarea la Paris numai ca sa o ajute pe nepoata sa ramana acolo?


(Cinéma Français)

(Russian and Soviet Cinema)

Valentin - istoria unui film

Ai avut un moment in copilaria ta care te-a impresionat atat de mult atunci cand s-a intamplat, aveai opt ani, incat iti amintesti ca te-ai hotarat pe loc ca nu te vei mai face astronaut, ci scriitor, pentru ca rostul tau este sa povestesti momentul.
Si dupa ani si ani, momentul acela nu l-ai uitat, doar ca il simti altfel, pe masura ce imbatranesti. Si amintirile celelalte se tes in jurul momentului acela. Scriitor nu ai devenit, ci regizor de film - si intelegi ca meseria asta ti-ai ales-o pentru a povesti momentul acela din copilaria ta, cand aveai numai opt ani.
Lumea de atunci, intamplarile de atunci, le vezi cu alti ochi, nu mai esti copil, nu mai esti nici tanar, te apropii de cinzeci de ani - si pe tine te vezi altfel - si ceea ce te mira mai mult este cum arata lumea, cum aratau intamplarile, vazute prin ochii tai de atunci, cand aveai numai opt ani, si voiai sa devii astronaut.
Momentul acela in care necunoscutul pe care il vedeai zilnic prin fereastra cafenelei, te-a strigat deodata.
Il vedeai in fiecare zi, de pe trotuar, prin fereastra cafenelei, era tot timpul neras, era ceva la el care te fascina, te apropiai de fereastra sa il vezi mai bine, si deodata, vedeai ca si el te priveste, si o luai la fuga speriat.
In ziua aceea te-a strigat, ai intrat si te-ai asezat pe un scaun in fata lui. Erai poate speriat, dar si curios.
Ti-a dat un pachet cu o camasa, din partea mamei tale, pe care nu o vazusesi de cand erai mic de tot, nu intelegeai de ce nu te vizita niciodata. Bunica iti tot spunea ca mama ta era o femeie rea, ca nu te iubea, ca era mai bine sa nu te gandesti la ea. Si tu stiai asta, stiai ca e mai bine ca nu te cauta, stiai ca nu te iubeste, dar te gandeai la ea, si ai fi vrut totusi sa vina, sa o vezi.
Bunica te crestea, tatal tau venea rar, de fiecare data cu o alta noua prietena, sa ti-o prezinte ca fiind noua ta mama. Venea rar, de multe ori tipa, nu avea rabdare cu tine, nu te asculta niciodata, tu voiai sa devii astronaut si voiai sa il intrebi multe, dar el nu intelegea nimic si se enerva.
Necunoscutul parea foarte stapan pe sine, iti amintesti dupa atat amar de ani, avea varsta pe care o ai tu acum, te privea cu seriozitate si cu tristete, dar tu l-ai intrebat de ce mama ta nu vine sa te vada niciodata, si el a inceput sa iti explice, si ii venea foarte greu sa spuna ce spunea, vorbea putin, apoi se oprea, apoi vorbea iar, si ai vazut ca incepusera sa ii curga lacrimile.
Dintr-odata, tu erai cel stapan pe tine, si ai inteles atunci totul, ai inteles ca mama ta fusese chinuita de tatal tau, care te chinuia si pe tine, ai inteles ca fusese foarte bolnava, ai inteles ca necunoscutul din fata ta, pe care il vedeai prin vitrina cafenelei in fiecare zi cand treceai pe trotuar pe acolo, de fapt te urmarea cu privirea, pentru ca statea acolo zi de zi pentru tine, si apoi ii spunea mamei tale despre tine. Si ai inteles toate astea cand ai vazut ca necunoscutul nu a mai putut sa reziste in fata intrebarilor tale si a inceput sa lacrimeze. Atunci ai inteles totul si l-ai rugat sa taca din gura - intelesesi totul - si atunci te-ai hotarat sa devii scriitor si sa povestesti.
De ce sa te faci astronaut? De acum americanii ajunsesera pe luna. Nu mai era mare lucru de facut ca astronaut.
Dar momentul asta trebuia sa il povestesti, sa il scrii si sa il citeasca toata lumea - sa stim toti ca mama ta te iubea si ca il trimisese pe omul acela sa te urmareasca si sa ii povesteasca despre tine. Si ca omul acela plansese in fata ta.
Fireste, l-ai intrebat daca era iubitul mamei. Ti-a spus linistit ca fusese o vreme prieten foarte bun cu ea, acum se mai vedeau din cand in cand, dar ca pe tine te vedea zilnic de la fereastra cafenelei.
Cafeneaua aceea este si acum, asa ca trebuia bagata in film, dar mai trebuia ceva - trebuia un actor mic de tot, de opt ani, care sa te interpreteze pe tine.
Ai avut de ales intre trei sute de copii - si l-ai ales pe Rodrigo Noya, pentru ca a jucat in scena aceea din cafenea asa cum ti se intamplase tie, un pic speriat mai intai, curios sa stie ce e cu mama lui, ascultandu-l pe barbat cu acea seriozitate pe care numai copiii de opt ani pot sa o aiba, traind intamplarea la fel cum o traisesi si tu. Un copil sasiu, cu niste ochelari mari - dar visand cum visasesi tu, sa devina astronaut, si facand exercitii cand era in baie sa isi tina respiratia sub apa.
Sigur insa ca un film nu putea sa contina numai o scena, aceea din cafenea, si atunci ai inceput sa tesi amintirile celelalte.
Tata venea rar, cu cate o noua prietena. Te-ai hotarat sa il interpretezi tu pe tata. Ai acum varsta pe care o avea el - o, nu, ai cu zece ani mai mult. Si deodata ti-ai dat seama cat e de greu sa il interpretezi, pentru ca era o bruta nesimtita.
Dar trebuia sa il interpretezi. Te-ai hotarat sa ii inventezi un frate, un unchi de-al tau, ca sa fie si un om cumsecade in familie. Venea si el rar prin Buenos Aires, ca avea o afacere tocmai la Ushuaia, pe langa stramtoarea Magellan. Dar cand venea, intra la tine in camera si te asculta ce ii povesteai tu - ii povesteai de fete care te iubeau - sigur ca fetele astea nu existau - dar tu te gandeai ca un barbat trebuie sa ii povesteasca altui barbat intamplari barbatesti. Mergeati si la un meci de fotbal. Te lua si la biserica, era prieten cu un preot tanar care predica despre Guevara - mult mai tarziu aveai sa afli despre teologia eliberarii si despre preotii care o imbratisarera atunci - copil fiind, singurul lucru pe care il observai era ca biserica se golea de credinciosi imediat ce preotul incepea sa vorbeasca despre Guevara. Ce s-o fi intamplat cu preotul acela mai tarziu, asta nu ne-ai mai zis-o, sigur ca mult timp nu a mai fost lasat sa fie preot si sa vorbeasca de Che Guevara in biserica, poate lucreaza la vreo revista, sau la vreun ziar, poate traieste dand meditatii, cine stie.
Pe bunica ta nu ai inventat-o, ai aratat-o in film asa cum era ea, tinea mult la tine, desi te cicalea toata ziua si se plangea mereu. Cateodata incepea sa iti povesteasca de bunicul, cum se indragostise de el, cum fugise cu el si cat de fericita fusese cu el toata viata. A murit brusc bunica, intr-o zi i s-a facut rau, ai dus-o tu la spital (ca tata nu venea cu saptamanile) si in dupa masa aia a murit.
Ai inventat insa un prieten, un tanar de vreo 25 de ani, un pianist cam fara noroc, te lua la el acasa cateodata si voia sa te invete sa canti la pian. L-ai intrebat odata ce face mama lui. Ti-a raspuns ca murise cand el avea 14 ani. Si a adaugat ca era evreica. Te-ai mirat, de la bunica ta stiai ca si mama ta era evreica si ca era mai bine ca nu mai venea sa te vada, ca daca ar fi venit, ea, bunica, ar fi gonit-o. Asa ca l-ai intrebat pe prietenul tau daca e rau sa fii evreu. A tacut si l-ai vazut mahnit. De ce pianistului, inventat de tine, i-ai mai inventat si o mama care murise, si evreica pe deasupra? Poate pentru ca originea ta evreiasca te-a urmarit apoi in viata, facandu-te sa te intrebi mereu daca esti argentinian sau esti evreu? Poate pentru ca toata lumea zicea ca evreii sunt niste oameni rai, si tu credeai ca si mama este rea, fiindca era evreica, pana ai inceput sa iti dai seama ca daca ea este evreica, si tu esti, si tu stiai ca nu esti rau?
Pianistul nu parea insa rau deloc - din cand in cand mai intra in cafeneaua aceea pe care o stiai - adica asa ai facut filmul, l-ai adus si pe el de cateva ori in cafenea - pentru ca locul acela isi avusese rostul lui in viata ta de copil, si cafeneaua aceea exista si acum, inseamna ca era in ea o magie, cafeneaua aceea, ramasa la fel dupa patruzeci de ani, isi are un suflet al ei. Cateodata pianistul se supara pe tine si te gonea, dar si tu te suparai pe el cateodata.
Si te-ai gandit ca toata povestea era totusi prea trista, asa ca trebuia totusi sa ii adaugi un pic de frumusete si de veselie.
Dar cum sa faci?
Ti-ai amintit ca fiecare prietena noua a tatei putea sa iti devina mama si tu te gandeai la asta. Si atunci ai inventat tu o prietena tanara si frumoasa, care se purta frumos cu tine. Si tu ai inceput sa ii povestesti totul, fericit, si i-ai spus si de mama, si de bunica, si de tata cum se poarta cu tine - si ea s-a speriat si l-a lasat pe tatal tau.
Te-ai dus atunci si ai asteptat-o, ai vazut-o cu un alt barbat. I-ai spus ca voiai ca ea sa fie mama ta si ca ea te tradase. S-a uitat la tine cu tristete si ti-a mangaiat mana, si ti-a spus ca ei i se paruse ca il iubeste pe tatal tau, dar isi daduse seama ca nu il iubeste, dar ca pe tine te iubeste.
S-a intamplat asa in realitate? Ei, copiii mai infloresc putin povestile.
Dar nu era de ajuns. Pe mama ta nu aveai cum sa o vezi, pe tatal tau il vedeai rar, pe bunica o pierdusesi, acum locuiai la un coleg de clasa care avea niste parinti buni ca painea lui Dumnezeu.
Chiar, ai vazut-o vreodata in viata, mai tarziu, pe mama? Stiu si eu? Poate a murit intre timp, daca era atat de bolnava. Poate stia ea ceva, de niciodata nu a venit sa te vada, stia o taina cumplita, pe care tu nu ai avut cum sa o afli, si stia ca ti-ar face rau daca te-ar vedea. Poate te-a vazut insa, dupa aceea, dupa ce bunica ta murise. Barbatul care iti daduse pachetul cu camasa din partea ei iti spusese ca ea incepuse sa se insanatoseasca. Cine stie? Nu ne-ai spus-o, si nu te-am intrebat, pentru ca e povestea ta, si ne spui ce crezi tu ca trebuie si cat crezi tu ca trebuie.
Filmul era in capul tau aproape gata. Pentru bunica ai ales o mare actrita, pe Carmen Maura, parca stiai ca mie imi plac filmele lui Almodovar si o vazusem jucand in Mujeres al borde de un ataque de nervios.
Ai gasit si bani pentru film, a iesit o coproductie argentiniano-spaniolo-olandeza. Copilului i-ai inventat un nume, Valentin, si asa i-ai dat titlul si filmului, Valentin ... dar mai trebuia ceva.
Era totusi prea trist.Si atunci ti-a venit o idee - macar ca acum aveai aproape cinzeci de ani. Dar ai mai avut odata imaginatia fantastica a celui care fusesesi la opt ani. L-ai pus pe copil sa decida ca daca fosta prietena a tatalui nu mai avea cum sa ii devina mama, ii putea deveni matusa. Ai invitat-o intr-o zi la cafenea si i-ai prezentat-o pianistului. Ea parea surprinsa, si el intimidat, tie insa iti turuia gura. Si au ramas apoi tot timpul impreuna, nu s-au mai despartit, si au fost fericiti asa cum numai bunica fusese fericita cu bunicul. Si ai avut - macar in imaginatia ta - un unchi si o matusa.

Valentin, al regizorului Alejandro Agresti, facut in 2002.

(Iberic and Iberic-American Cinema)

Paradigma cristica: Ordet

Pot exista miracole?

Nu, raspunde preotul. In ziua de azi miracolele nu sunt posibile.

Si preotul explica. Dumnezeu nu poate admite miracole, pentru ca ar contrazice legile naturii, create de El, deci s-ar contrazice pe El insusi.

Medicul este agnostic si se amuza incercand sa il puna pe preot in incurcatura. Asadar medicul va insista cu intrebarea. Bine, dar atunci ce poti spune despre minunile din Evanghelie?

Au fost posibile numai atunci, raspunde preotul. Si adauga, pentru ca au fost circumstante speciale.

Asadar minuni a facut numai Iisus, atunci, si asta in contextul unor circumstante speciale. Azi ele nu mai sunt posibile. Dumnezeu ar fi inconsistent daca le-ar admite. Oamenii sunt inconsistenti, Dumnezeu nu poate fi inconsistent.

Bine, bine, atunci de fapt care este credinta preotului? Care este credinta structurilor bisericesti, cu preotii si credinciosii ei?

Credinta intr-un Iisus care a trait atunci? Si numai atunci? Deci Iisus este de atunci incoace mort? Credinta intr-un Isus mort, in locul credintei in Hristos cel vesnic viu, deci cel viu si acum?

Ce fel de credinta este asta? Oare Dumnezeu nu este al celor vii?

Un film tulburator in profunzimea si radicalitatea lui, despre Iisus cel de atunci si Iisus cel de acum, despre credinta Bisericii si despre credinta pe care o cere Iisus, despre intelepciunea credintei si despre nebunia credintei, despre resemnare inteleapta si despre indrazneala nebuneasca.

In limba daneza Ordet inseamna Cuvant. La inceput a fost Cuvantul. Francezii spun Verbul, Au commencement c'etait le Verbe.

Si Cuvantul, Verbul, a venit printre ai sai, dar ai sai nu l-au cunoscut. Atunci nu l-au cunoscut. Dar astazi?

Ordet, Cuvantul, Verbul, filmul unuia din cei mai mari creatori de film din totdeauna, danezul Carl Theodor Dreyer. Dupa ce vezi filmele lui Dreyer, ii vei intelege mult mai bine si pe Bergman, si pe Trier, si pe Tarkovsky.

Piesa de teatru care a stat la baza filmului a fost scrisa de Kaj Munk. Un pastor danez, framantat toata viata de felul in care trebuie traita credinta. Predicile lui despre Iisus si despre credinta erau radicale, atitudinea lui era fara compromisuri. In 1944 nazistii, care ocupau pe atunci Danemarca, l-au executat.

Un prim film Ordet, ecranizare a piesei de teatru, a fost facut in 1943, sub ocupatia nazista, iar regizorul lui, Gustaf Molander, l-a gandit ca o metafora. Era o nebunie sa crezi ca Danemarca va redeveni vreodata libera? Era o nebunie sa indraznesti sa vrei asta? Sa crezi ca miracolele sunt posibile?

Era o nebunie sa crezi, pana in 1989, ca Romania va scapa de comunism? Era o nebunie sa indraznesti sa vrei asta? Sa crezi ca miracolele sunt posibile?

Filmul din 1943, meditatie asupra intelepciunii resemnarii si nebuniei indraznelii. Filmul din 1955 al lui Dreyer nu mai este metafora politica. Ci pune in fata noastra paradigma cristica, in toata radicalitatea ei.

Si spun paradigma cristica, pentru ca filmul lui Dreyer vorbeste tuturor, crestini sau necrestini, credinciosi sau atei.

Paradigma cristica. Paradigma care da pe de o parte sens durerii, iar pe de alta parte da sens indraznelii de a spera in biruinta asupra durerii. Pe de o parte, Domnul a luat, Domnul a luat, Numele Domnului fie laudat. Pe de alta parte, Unde este moarte, biruinta ta?

Dialogul dintre preot si medic are loc in casa unde o femeie va muri in curand.

Acceptam moartea? Sau ne revolta si indraznim nebuneste sa cerem sa fie biruita? Aici, in raspunsul pe care suntem chemati sa il dam, se ascunde toata radicalitatea paradigmei cristice. Si filmul lui Dreyer despre asta vorbeste, cu simplitate si sinceritate, dar in acelasi timp cu curaj, cu pasiune, cu infrigurare.

Un sat din Danemarca anului 1925 - dar care ar putea fi oricand si oriunde. Doua comunitati crestine care se exclud una pe cealalta. Fiecare crede ca il detine pe adevaratul Hristos si adevarata Scriptura. Pentru fiecare, ceilalti vor merge de-a dreptul in iad, pentru ca aceia, ceilalti, au un Hristos mincinos si o Scriptura mincinoasa.

Exista in amandoua comunitatile crestini absurzi, si exista crestini cumsecade. Crestini fundamentalisti, si crestini oameni. Iar dragostea tinerilor nu tine uneori seama de diferentele religioase. Si exista si agnostici. Nu numai medicul, care crede in primul rand in stiinta lui si in priceperea lui. Dar si Mikkel, fermierul, care nu poate sa creada in Dumnezeu, pentru ca vede tot absurdul celor doua biserici crestine care se exclud una pe cealalta.

Mikkel este unul din cei trei frati ai fermierului Morten Borgen. Isi iubeste sotia, pe frumoasa si blanda Inger, si isi iubeste fetitele, pe Maren si pe Lilleinger. Si asteapta impreuna cu Inger un al treilea copil. Poate ca de data aceasta va fi baiat.

Un alt frate, Johannes, este nebun. Se crede Iisus reintors pe pamant, dispare noaptea, si este gasit pe un deal pe care recita cu o voce monotona versete din Predica de pe Munte. Doar buruienile care cresc pe deal stau sa il asculte. Candva a fost un tanar zelos in studiul Cartilor Sfinte. Tatal sau l-a trimis la seminar. A citit mult, si Biblia, si pe Kirkegaard, si a inebunit. Nu mai are nici un fel de contact cu lumea din jurul sau. Sta in camera lui, iese cateodata, are privirea fixa si mersul de robot. Si isi recita cu o voce care parca nu ar fi omeneasca, versete ciudate din Evanghelie.

Mai este un frate, mezinul, Andres. El este cel indragostit de Anne, fata liderului comunitatii crestine vrajmase.

Si este Inger, sotia lui Mikkel, buna precum painea calda. Datorita ei, toti cei din casa sunt buni. Nu poate fi rautate in fata zambetului lui Inger. Totul parca devine mai usor cand esti in preajma ei. Daca esti trist, iti trece tristetea. Daca esti suparat, iti trece supararea. Daca te temi de ceva, iti trece frica.

Si iata ca durerile nasterii vin mult prea devreme. Medicul soseste, si travaliul este mai greu ca niciodata. Se va prapadi mama? Se va prapadi copilul?Vestea il gaseste pe socrul lui Inger, batranul Morten, in casa lui Peter, liderul comunitatii crestine potrivnice. Se dusese acolo sa o peteasca pe fata lui Peter pentru Anders. Pentru ca Anders si Anne se iubesc , iar batranul Morten a fost convins de Inger sa treaca peste diferentele religioase. Peter insa nu vrea sa treaca. Cum sa isi marite fata cu cineva care va ajunge sigur in iad? Si deodata suna telefonul. Morten si Anders trebuie sa plece repede acasa, Inger e deodata intre viata si moarte.

Iar Peter le spune ca daca Inger va muri, va fi o lectie pentru batranul Morten, o lectie data de Dumnezeu, sa o mediteze si sa inteleaga care este adevarata credinta, credinta lui Peter.

In fond judecata fundamentalistului Peter este cruda, dar consistenta. Daca Dumnezeu nu admite minuni, cum poate da El lectii oamenilor, altfel decat prin durere?

Copilul nu poate fi scos decat sfartecat. Dar mama pare a fi salvata.Si toti sunt fericiti ca Inger a scapat. Lasa, data viitoare va fi bine, si cele doua fetite vor avea un fratior.

Medicul si preotul, sosit si el intre timp, beau cate o cana mare de cafea, se mai contrazic, asa cum fac de obicei, medicul pleaca, si deodata Inger moare.

A avut dreptate Peter, fundamentalistul? Incetul cu incetul, oamenii din familie incep sa inteleaga ca Inger a murit si ca nimeni nu o va mai aduce inapoi.

Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie laudat, repeta intruna batranul Morten. O spune mai intai cu spaima, o spune apoi din ce in ce mai convins.

Medicul va incerca sa il imbarbateze pe sotul ramas vaduv, pe Mikkel. There is beauty even in pain. Este frumusete chiar si in durere.

Dar Mikkel nu vrea sa accepte ca iubita lui a murit. Nu vrea sa se desparta de trupul ei, si este revoltat si ingrozit.

Ne resemnam in fata durerii, sau ne revoltam si speram nebuneste ca o vom birui?

Nebunul, Johannes, el nu intelege dece toti se roaga pentru odihna lui Inger, dar nimeni nu se roaga pentru invierea ei.

Este oare nebun? Ateul Mikkel incepe sa se indoiasca. Ma crezi nebun? il intreaba Mikkel. Este greu sa deosebesti un nebun de un om normal, raspunde Mikkel. Ai inceput sa intelegi, ii va spune Johannes.

O singura persoana insa va crede ca Johannes o poate invia pe Inger. Cine poate fi decat unul din copii, micuta Maren? Ea vrea ca mama ei sa fie aici pe Pamant, alaturi de ea, si nu in Cer. Si i se pare natural sa apeleze la singurul om care pare dispus sa invie mortii, la Johannes.

Va reusi Johannes sa o invie pe Inger, sau nu?

Filmul lui Dreyer ne da de fapt amandoua variantele. Pentru ca nu el poate alege pentru noi. Alegerea este numai a noastra.

Johannes va incerca sa o invie pe Inger, si va lesina imediat. Asa sa fie oare? Legile naturii sa fie atat de tari incat pana si Dumnezeu este neputincios in fata lor?

Si Johannes va reveni, cand rugaciunile de dezlegare de pacate, facute de preot, s-au terminat si cand oamenii au inceput sa isi ia ramas bun de la moarta.

Singurul care nu vrea sa inteleaga si nu vrea sa accepte este sotul, Mikkel. Si fetita, micuta Maren, care il aduce pe Johannes de mana. Vino repede, ca nu mai e timp.

Si Johannes incepe sa vorbeasca. Ordet, Cuvantul, Verbul. Preotul se ridica si vrea sa strige, blasfemie, opriti-l pe nebun.

Il opreste insa medicul. Este ateu, dar a vazut prea multa durere, prea multa moarte, in viata lui, si incercarea de a birui moartea, chiar daca vine de la un nebun, nu il poate lasa nepasator.

Si Johannes vorbeste. Si minunea se intampla. La Dumnezeu sunt toate cu putinta. Alegerea este insa numai a noastra. In fata destinului, putem sa intelegem ca nu avem nimic de facut, decat sa il acceptam. Sa il acceptam cu demnitate si sa incercam sa ii intelegem frumusetea. Suntem fiecare o bucatica din Cosmos, si trebuie sa ii acceptam legile. Trebuie sa intelegem ca suntem fragili, ca viata noastra este numai o picatura intr-un ocean. Si daca acceptam, poate ca vom reusi sa intelegem frumusetea intregului.

Sau putem indrazni sa speram, nebuneste. Si sa biruim.Daca la Dumnezeu sunt toate cu putinta, de ce sa nu fie cu putinta si inconsistenta?

(German and Nordic Cinema)

Mid Term Elections - the Outcome

(click here for the Romanian version)

Dems control now the House. Nancy Pelosi is the incoming speaker. As for the Senate, Dems have now 51 seats (including 2 independents), GOP have 49 seats.

Rumsfeld resigned. Robert Gates (a former CIA director) is the new czar at the Pentagon. The war in Iraq was the main theme of the elections.

So, the trend is toward Dems, isn't it? Of course, only we should note something important: most of the Dems who gained are actually conservatives (either social or fiscal); most of the GOP folks who lost were moderates. The remaining Republicans, in both the House and the Senate, are conservatives.

So, what is the trend actually in America? Is it not rather toward conservatives (either Dems or GOP)?

Intoarcerea - un film de Andrei Zvyagintsev

Cineva a venit odata si ne-a povestit despre tata. Imi venea greu sa il cred si l-am rugat sa mi-l arate. A dat un raspuns care m-a uluit, esti de atata vreme cu mine si nu l-ai vazut inca? Ma gandesc, oare nu era chiar el tatal? Ce altceva sa inteleg din raspunsul lui? Se intorsese in sfarsit, dupa atat amar de vreme?
Imi amintesc, prima oara cand l-am vazut, dormea, intins in pat, era gol, acoperit putin cu un cerceaf - si m-am speriat, parca era mort si trebuia pus in mormant. Si m-am gandit ca o sa moara. Dar cand s-a intamplat, a fost pe neasteptate. Si a murit din cauza mea, si nu pot sa imi scot asta din minte.
Il asteptasem? Stiu si eu? O carte veche, pe care o tineam in pod, avea o ilustratie cu un tata care se pregatea sa isi injunghie fiul. Un tap era in spate, incurcat intre maracini. Oare o mama ar fi ridicat pumnalul? Ascunsa printre ilustratiile cartii, o fotografie veche, in care aparea alaturi de noi un barbat. Peste un timp, aveam sa dau in alta parte de aceeasi fotografie. Aceeasi poza, insa barbatul lipsea. Oare tot ce mi se intamplase intre timp fusese un cosmar?
Eram, acum imi dau seama, un copil dificil. Eram fricos, ceilalti radeau de mine, iar eu ma chinuiam cumplit. De ce lipsea? Aveam nevoie de el, fara el nu ma simteam intreg, de ce lipsea? Nimeni nu imi dadea vreo lamurire. O poveste din care nu intelegeam nimic mi se servea mereu, si ma infuria. Cineva, de mult, nu ascultase de o porunca, ei si ce ma privea pe mine? Ce fel de tata era asta?
Nu stiu daca il iubeam sau il uram, nu stiu daca il asteptam, sau daca imi era frica de el. Cred ca era cate putin din toate.
Asa l-am vazut prima data, intins in pat, parca era mort. Se intorsese? El era? Am dat fuga in pod si m-am uitat la fotografie. Ei, fotografia era veche, intre timp se schimbase si el mult. Dar daca nu era tata? Ne-am asezat la masa si ne-a turnat vin la fiecare, apoi a frant painea si ne-a impartit-o - dar tot nu am stiut ca este el. Il priveam cu neincredere. Poate era tatal meu. Ei si? De ce se intorsese la noi? Ce avea sa se intample de acum inainte?
Nu a vorbit deloc. Doar o data, ca sa ne spuna, mie si fratelui meu mai mare, ca vom pleca a doua zi la pescuit. Imi amintesc ca am zambit putin in mine, mi-am zis, vrea sa ne faca pescari. Dar el nu zambea. De fapt nu aveam sa il vad niciodata zambind. O singura data aveam sa il vad speriat, atunci cand a murit, dar nu era speriat din cauza mortii, era speriat pentru mine, si nu pot sa imi scot din cap ca a murit din cauza mea.
A doua zi am pornit-o la drum. El, si noi, cei doi frati. Fratele mai mare incerca tot timpul sa ii intre in voie. Pe mine lucrul asta ma enerva, de abia peste ani mi-am dat seama ca nu o facea din frica - el, fratele meu era fericit ca tatal aparuse si tot incerca sa il faca sa ii spuna ca devenise barbat. Numai ca tata nu il incuraja deloc. Ba odata, cand eu eram vinovat, tot pe el l-a pedepsit, a inceput sa il palmuiasca, stiu ca atunci am scos cutitul si i-am strigat, "daca mai dai in el, te omor" - s-a uitat la mine, am inceput sa tremur de neputinta, cutitul mi-a scapat din mana si am rupt-o la goana.
Dar asta a fost la sfarsit.Eu ii raspundeam in sila tatalui, tot timpul. Voia sa mancam, ii spuneam ca nu imi e foame. Imi era foame, imi spunea ca vremea mesei a trecut. Voia sa mergem, voiam sa pescuiesc.Si parca tot ce facea, era impotriva noastra. Ma tot gandeam ca de fapt nu e tatal nostru, ci un bandit care ne-a rapit si ne va omori.
Odata ne-a si lasat pe drum, si a plecat. Ma uitam la fratele meu, si nu intelegeam cu ce gresisem. Dupa catva timp s-a intors sa ne ia.
Ne punea sa facem treburile cele mai grele si de cate ori simteam nevoia de putina caldura ne privea cu asprime.
Si calatoria nu se mai sfarsea. El aparuse duminica, sau nu, parca luni, era de acum joi, si calatoria nu dadea semne sa se termine.
Care era oare rostul calatoriei? Ma intrebam mereu si nu gaseam nici un raspuns. Atat doar ca ura mea fata de el crestea cu fiecare clipa.
Ajunsesem pe o insula. Pe lacul parca nesfarsit ne prinsese o furtuna, ne speriaseram, iar el ne dojenise. De ce? Oricata credinta as fi avut in tatal meu, oare nu aveam voie sa ma tem de furtuna?
Eram insa acum pe insula. El disparea din cand in cand, cred ca se ducea la coliba parasita din mijlocul insulei. De fapt niciodata nu am inteles ce treburi avea el in calatoria asta.Iar cand a izbucnit cearta din urma si l-am amenintat cu cutitul, iar apoi am rupt-o la fuga, atunci totul a inceput sa se invarta parca nebuneste. Am ajuns in fata unui far, m-am cocotat pana in varful lui si l-am amenintat ca ma arunc in gol. Nu mai puteam. Il uram. Preferam sa mor.
Si atunci l-am vazut speriat. A inceput sa ma strige cu numele meu de alint, sa ma roage sa il astept, a incercat sa se suie dupa mine, a cazut si a murit. Era ziua de vineri.
Si in momentul ala am inteles intr-o clipa totul. Nu imi fusese frica sa ma sui pe far si nu imi era frica sa ma arunc. Nu mai eram un fricos. Am inteles rostul calatoriei. Era ca sa ma transforme dintr-un copil intr-un barbat. Am inteles rostul lui de tata. Era ca sa ma calauzeasca pe drumul spre barbatie. Am inteles atunci ca el era tatal meu.
Am inteles cat de tare ma iubea. Am inteles cat de tare il iubeam si eu. Si am strigat tare, Tata!
........
Filmul Intoarcerea este filmul de debut al lui Andrei Zvyagintsev. A fost premiat in 2003 la Venetia. Regizorul este considerat de pe acum la nivelul marilor maestri, Bergman si Tarkovsky. Este un film de o sobrietate cutremuratoare, toti comentatorii lui folosesc termenul de film minimalist, si adauga imediat termenul de capodopera. Este un film care iti patrunde prin piele si ramane in tine pentru totdeauna. Pentru ca dincolo de frumusetea aspra a imaginii, a muzicii, dincolo de actiunea voit redusa la esential, sensurile sunt adanci. Si interpretarile sunt foarte diferite. Unii au vazut aici o metafora a universului rusesc, si fara indoiala ca nu au gresit. Rusia de dupa cadere, Rusia post-perestroikista, cu zonele industriale ajunse in paragina, dar cu vesnicia stepelor, nemarginirea lacurilor, adancul padurilor de mesteceni sau de pini. Tatal care se intoarce dupa amar de vreme, de ce? Ei, Rusia e mare, poate a fost detinut in Gulag, poate a fost pilot militar, poate a fost spion, poate a lucrat intr-un institut secret, poate a fost pur si simplu divortat.
Dar, asa cum am spus si despre alt film, o parabola nu este adevarata daca nu este universala.
Unii au gasit ca filmul este o replica la parabola intoarcerii fiului risipitor - parabola intoarcerii tatalui risipitor. Stiu si eu?
Este un film despre tata si fii sau un film despre Dumnezeu si oameni? Dar la urma urmelor, cele doua relatii nu se suporta oare una pe alta? Oare toate cartile sfinte ale tuturor religiilor nu vorbesc de fapt despre noi insine, despre parinti, despre copii, despre dragoste si despre ura? Oare sacrul nu inseamna tocmai asta, tot ce este mai esential in drama omeneasca?
Sensul pe care l-am gasit eu, vi l-am povestit. Oare care este rolul lui Dumnezeu in relatia cu noi?
Nu cumva el ne ajuta sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne asumam barbatia? Cei doi copii sunt interpretati extraordinar. Unul din ei, fratele mai mare, a murit la cateva saptamani dupa terminarea filmului - s-a dus la joaca la lacul pe care se desfasurasera filmarile si s-a inecat. Era un baiat minunat, ochii lui iti spuneau tot timpul ca te poti baza pe el.

(Russian and Soviet Cinema)

A book by Fareed Zakaria

(Click here for the Romanian version)

The Future of Freedom – the book of Fareed Zakaria is passionate while consistent, incisive, even provocative, while thoughtful, and makes a strong point: democracy and freedom are different things. Democracy means the rule of the majority while freedom means the rule of law. Democracy means the authority of the people while freedom means the authority of the institutions. Democracy means politics while freedom means policies. Democracy means liberty while freedom means liberties. Democracy can lead to the tyranny of majority while freedom means legal and institutional guaranties for any segment of the society. Special interest groups go very well under democracy, only the rule of law and strong institutions can limit their power. Extremes go very well under democracy, only the rule of law and strong institutions can keep the balance. Democracy can be illiberal while freedom is always liberal, whether guarantied by a democratic or by an authoritarian regime.

So, more democracy does not mean always more freedom, actually often means the opposite. Freedom leads toward democracy (proof: the success stories from some Asian countries, like South Korea or Taiwan, which started as liberal authoritarian regimes) while uncontrolled democracy can pave the way towards dictatorship, through populist demagoguery. The key resides in keeping a careful balance between democracy and freedom. This key seems to be lost today, in underdeveloped as well as in developed countries. The subtitle of the book is Illiberal Democracy at Home and Abroad.

Here is the outline:

The first chapter offers a concise but self-contained history of liberal principles and institutions. The second chapter puts forward the conflict that appeared at the beginning of the twentieth century between democracy and freedom and is going on. This chapter offers explanations for questions like why Germany was not able to follow the British model and brought to power the Nazi regime or why today’s India is dominated at large by nationalistic forces. The third chapter analyses the Islamic issue – the root cause is, in Zakaria’s opinion, the failure of modernization in Egypt, Syria, Iraq, due to illiberal approaches. The following two chapters analyze the situation in the United States, where the balance between democracy and liberalism was also lost, considers Zakaria.


Fareed Zakaria is one of the most distinguished political analysts of today. He is the editor of Newsweek International and writes a regular column for the domestic edition of Newsweek. Often his columns appear in Washington Post, too. He is the host of a new weekly PBS show, Foreign Exchange, which focuses on international affairs. The most recent article of Zakaria, Rethinking Iraq: The Way Forward, deserves a separate discussion. I’ll come later on it.

Liubov Orlova

Anii copilariei... Holul cinematografului IC Frimu. Era acolo portretul unei actrite sovietice care jucase in comedia lui Grigori Aleksandrov, Toata lumea rade, canta si danseaza. Actrita se numea Liubov Orlova. Am cautat-o pe web si am gasit o biografie fascinanta.

S-a nascut in 1902 in familia printului Orlov, inrudita cu Lev Tolstoi. A avut noroc prima oara ca desi era dintr-o familie princiara nu a fost arestata de bolsevici. A devenit actrita si a jucat in celebrul teatru muzical moscovit Stanislavski si Nemirovici-Dancenko. S-a maritat cu un om politic care a cazut victima uneia din numeroasele epurari staliniste. A avut noroc a doua oara: pe ea nu au arestat-o.

Regizorul de film Grigori Aleksandrov fusese asistentul lui Eisenstein. Se apucase sa faca filme ca regizor principal. Pregatea o comedie (in Romania a rulat sub numele de Toata lumea rade canta si danseaza, titlul original era Baietii veseli). Cauta o partenera pentru Leonid Utiusov (de numele lui uitasem) - a gasit-o pe Liubov Orlova care a avut un succes imens.
Imi amintesc cum incepea genericul filmului. Aparea Charlie Chaplin, apoi Buster Keaton apoi alti cativa actori celebri, urma NU JOACA IN ACEST FILM, apoi IN SCHIMB JOACA LEONID UTIUSOV, LIUBOV ORLOVA ...

Filmul a lansat cateva melodii. De una imi amintesc, cateodata o fredonez, Inima (Serdtze). Leonid Utiusov era in rolul unui cioban confundat cu un celebru dirijor strain. Scena in care el ajungea sa dirijeze Rapsodia Maghiara de Liszt mi-a amintesc - dar e greu de povestit, e un gag de nivel chaplinian. Ciobanul era curtat de o snoaba (ce vreti, era realism socialist), de care el se indragosteste. Evident, cand snoaba afla ca e cioban si nu dirijor, il trimite la plimbare. Noroc ca de el se indragostise si frumoasa Aniuta, slujnicuta snoabei. Asa ca in final, cei doi, ciobanul si slujnicuta, infiinteaza o formatie de muzica usoara si devin celebri. Filmul a fost criticat pentru lipsa de seriozitate revolutionara, dar Gorki l-a sprijinit si a reusit sa il convinga pe Stalin.

Ei bine, slujnicuta era interpretata de catre Liubov Orlova, iar Grigori Aleksandrov s-a indragostit de ea lulea - a divortat si s-a recasatorit cu ea, apoi ea a jucat in toate filmele lui. Uitasem de Volga-Volga. Uitasem de Circul. A jucat si in Intalnire pe Elba.

Stalin a vazut-o si a simpatizat-o (se pare ca numai atat). A facut-o artista emerita, laureata a Premiului Stalin, tot tacamul. Ar fi intrebat-o odata (zice istoria nescrisa), cere-mi o favoare, orice. Ea i-a cerut sa il vada pe primul sot. A fost chemata la NKVD si i s-a comunicat ca primul ei sot este intr-un lagar si ca are voie sa se duca sa il vada. I-a fost totusi frica.

A ramas maritata cu Aleksandrov pana la capat.

A murit de cancer in 1975.

(Russian and Soviet Cinema)

Scorsese - The Departed

Un nou film de Martin Scorsese, The Departed - e un remake dupa un film politist hong-kong-ez, Internal Affairs, pe care nu l-am vazut. Poate reusesc sa il vad saptamana asta, daca il gasesc la Blockbuster.

Dar sa ma intorc la The Departed, vazut aseara. Cu Matt Damon (Syriana, Good Will Hunting, Gerry - si in multe altele, Saving Private Ryan, Bourne Identity, Ocean's Eleven si in cate si cate altele). Cu Leonardo di Caprio (din ce in ce mai pe felie), cu Jack Nicholson.

Boston. In conflictul dintre politie si mafie, fiecare echipa si-a plantat cate o cartita la adversari. Fiecare echipa stie ca exista un spion in randurile proprii. Fiecare spion trebuie sa il gaseasca pe celalalt. Pentru fiecare din ei, la problemele ascunderii propriei identitati se adauga astfel problema dibuirii celui care isi ascunde propria identitate. Tot ascunzandu-ti identitatea, ajungi sa traiesti schizofrenic o dubla identitate. Niciodata nu mai stii daca de fapt mai esti politist sau ai devenit bandit, intotdeuana tinzi sa uiti ca esti bandit si crezi ca esti politist. Acum insa dubla identitate devine quadrupla identitate.

(Filmofilia)

Babel, un film de Iñárritu

Am vazut filmul Babel, al regizorului mexican Alejandro González Iñárritu, cu Brad Pitt (care face poate cel mai complet rol al lui de pana acum) si Cate Blanchett, cu Gael Garcia Bernal (care mi se pare unul din cei mai mari actori ai generatiei lui) si cu actori pe care nu ii mai vazusem pana acum - sa o mentionez in primul rand pe tanara japoneza Rinko Kikuchi care joaca si ea extraordinar. Interpreta unei surdo-mute obsedata sa isi consume virginitatea. Dar este atat de multa nuanta, atat de multa pudoare, atat de multa fragilitate, atat de multa puritate - si totul in ochii ei, pentru ca nu vorbeste.

Iar Gael Garcia Bernal... un talent urias, si in rolurile principale, si in cele secundare. L-am vazut pana acum in Crima Parintelui Amaro, in Amores Perros, in Diarios de Motocicleta, in Y Tu Mama Tambien, in Science de rever, in La Mala Educacion - in fiecare este foarte diferit si in fiecare este de neuitat.

Am inteles din filmul asta ce este globalizarea mai bine decat din toate cartile si articolele lui Thomas L. Friedman, Fareed Zakaria si David Brooks la un loc. Este un film foarte bine facut si este foarte dur. Ce inseamna globalizarea? Uite ce inseamna - una si aceeasi intamplare are loc in acelasi timp in trei locuri foarte departe unul de celalalt, partea de intamplare din fiecare loc influenteaza decisiv partile de intamplare din celelalte locuri, participantii vorbesc limbi diferite si au nivele de civilizatie foarte diferite, toate astea sunt decisive in una si aceeasi intamplare - iar cand se intampla ca doi participanti sa vorbeasca aceeasi limba neintelegerea este si mai mare. Tot ce se intampla este absurd, gratuit, violent si nebunesc. Si elementul hotarator il dau tocmai elementele cele mai primitive din tot acest amalgam.

O famile obisnuita de americani din California este dintr-odata confruntata cu riscul mortii sotiei si copiilor, datorita unor accidente stupide provocate de niste necunoscuti: copiii unor ciobani primitivi din Maroc care se distreaza cu o pusca (facuta cadou de un turist japonez), un sofer mexican beat (privit cu suspiciune agresiva la granita nu pentru ca este beat, ci pentru ca, mexican fiind, este potential imigrant clandestin) - si o fata surdo-muta din Tokio, covarsita de propriile ei probleme si de aceea nefiind in stare sa isi anunte tatal ca politia are nevoie sa stie daca pusca din Maroc a fost daruita de el sau este dovada unei actiuni de terorism,

Ca multe alte texte din Biblie, povestea Turnului Babel este atemporala. Fiecaruia dintre noi ii este dat sa intre in spatiul ei si sa o traiasca acum si aici.

Haidem, dar, sa Ne pogoram si sa amestecam limbile lor, ca sa nu se mai inteleaga unul cu altul.


(Filmofilia)

(Iberic and Iberic-American Cinema)

In the midst of the valley - and ye shall live

Manastirea Fartatesti-Dozesti, in tinutul Valcei. Imaginea alegorica a sfarsitului - cateva cuvinte inscrise pe pictura, cu slove chirilice, Naprasnica Moarte. Exista insa imagini si mai cutremuratoare. Cautand pe web pagini care sa vorbeasca despre capitolul 37 din Cartea Profetului Iezekiel, am dat peste o asemenea imagine.

Sunt momente cand ne aflam deodata singuri, departe de orice ajutor, de orice speranta. Momente in care suntem deodata in the midst of the valley, full of dry bones, in mijlocul campiei, plina de oase uscate, atat, oase goale, nimic altceva, nici macar groaza, nimic... cata putere de credinta trebuie sa fi avut Profetul Iezekiel, intr-un asemenea moment, pentru ca sa stie ca de fapt nu era singur... puterea de a domina deznadejdea cea mai profunda, de a o transforma in renastere a vietii... and ye shall live...
Fiul omului, vor invia, oasele acestea? Dumnezeule, numai Tu stii aceasta. Behold, I will cause breath to enter into you, and ye shall live...

Am cunoscut un asemenea om, Parintele Constantin Voicescu, si imi pare rau ca nu am avut decat de cateva ori prilejul de a vorbi cu el. Lui, Parintelui Voicescu ii dedic randurile acestea.

1. Fost-a mana Domnului peste mine si m-a dus Domnul cu Duhul si m-a asezat in mijlocul unui camp plin de oase omenesti,
2. Si m-a purtat imprejurul lor; dar iata oasele acestea erau foarte multe pe fata pamantului si uscate de tot.
3. Si mi-a zis Domnul: Fiul omului, vor invia, oasele acestea? Iar eu am zis: Dumnezeule, numai Tu stii aceasta.
4. Domnul insa mi-a zis: Prooroceste asupra oaselor acestora si le spune: Oase uscate, ascultati cuvantul Domnului!
5. Asa graieste Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iata Eu voi face sa intre in voi duh si veti invia.
6. Voi pune pe voi vine si carne va creste pe voi; va voi acoperi cu piele, voi face sa intre in voi duh si veti invia si veti sti ca Eu sunt Domnul.
7. Proorocit-am deci cum mi se poruncise. si cand am proorocit, iata s-a facut un vuiet si o miscare si oasele au inceput sa se apropie, fiecare os la incheietura sa.
8. Si am privit si eu si iata erau pe ele vine si crescuse carne si pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era in ele.
9. Atunci mi-a zis Domnul: Fiul omului, prooroceste duhului, prooroceste si spune duhului: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vanturi si sufla peste mortii acestia si vor invia!
10. Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, si a intrat in ei duhul si au, inviat si multime multa foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor.
11. Si mi-a zis iarasi Domnul: Fiul omului, oasele acestea sunt toata casa lui Israel. Iata ei zic: 'S-au uscat oasele noastre si nadejdea noastra a pierit; suntem smulsi din radacina'.
12. De aceea prooroceste si le spune: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Iata, Eu voi deschide mormintele voastre si va voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre si va voi duce in tara lui Israel.
13. Astfel veti sti ca Eu sunt Domnul, cand voi deschide mormintele voastre si va voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre.
14. Si voi pune in voi Duhul Meu si veti invia si va voi aseza in tara voastra si veti sti ca Eu, Domnul, am zis aceasta si am facut, zice Domnul.
15. Fost-a iarasi catre mine cuvantul Domnului si mi-a zis:
16. Iar tu, fiul omului, ia-ti un toiag si scrie pe el: 'Lui Iuda si fiilor lui Israel, care sunt uniti cu el'. si sa mai iei un toiag si sa scrii pe el: 'Lui Iosif'. Acesta este toiagul lui Efraim si a toata casa lui Israel, care este unita cu el.
17. Apoi sa le apropii unul de altul incat ele sa fie in mana ta ca un singur toiag.
18. Iar cand te vor intreba fiii poporului tau: 'Nu ne vei talmaci oare si noua ce inseamna ceea ce ai in mana?'
19. Tu sa le spui: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Iata Eu voi lua toiagul lui Iosif, care este in mana lui Efraim si a semintiilor lui Israel unite cu el si le voi impreuna cu toiagul lui Iuda si voi face din ele un singur toiag si vor fi in mana Mea una.
20. Cand insa amandoua toiegele pe care vei scrie vor fi in mana ta inaintea ochilor lor,
21. Atunci sa le spui: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Iata, Eu voi lua pe fiii lui Israel din mijlocul neamurilor, printre care se afla, ii voi aduna din toate partile si-i voi aduce in tara lor;
22. Iar in tara aceasta, pe muntii lui Israel, ii voi face un singur neam si un singur rege va fi peste toti; nu vor mai fi doua neamuri si in viitor nu se vor mai imparti in doua regate;
23. Nu se vor mai pangari cu idolii lor, cu uraciunile lor si cu toate pacatele lor. si voi izbavi de toate faradelegile pe care le-au savarsit, ii voi curati si vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.
24. Iar robul Meu David va fi rege peste ei si pastorul lor al tuturor, si ei se vor purta dupa cum cer poruncile Mele si legile Mele le vor pazi si le vor implini.
25. Vor locui tara pe care am dat-o Eu robului Meu Iacov, unde au trait parintii lor; acolo vor locui ei si copiii lor in veci; iar robul Meu David va fi peste ei rege in veac.
26. Voi incheia cu ei un legamant al pacii, legamant vesnic voi avea cu ei. Voi pune randuiala la ei, ii voi inmulti si voi aseza in mijlocul lor locasul Meu pe veci.
27. Fi-va locasul Meu la ei si voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
28. Atunci vor sti popoarele ca Eu sunt Domnul Care sfinteste pe Israel, cand locasul Meu va fi vesnic in mijlocul lor".

(Cartea Profetului Iezekiel)



1 The hand of the LORD was upon me, and carried me out in the spirit of the LORD, and set me down in the midst of the valley which was full of bones,

2 And caused me to pass by them round about: and, behold, there were very many in the open valley; and, lo, they were very dry.

3 And he said unto me, Son of man, can these bones live? And I answered, O Lord GOD, thou knowest.

4 Again he said unto me, Prophesy upon these bones, and say unto them, O ye dry bones, hear the word of the LORD.

5 Thus saith the Lord GOD unto these bones; Behold, I will cause breath to enter into you, and ye shall live:

6 And I will lay sinews upon you, and will bring up flesh upon you, and cover you with skin, and put breath in you, and ye shall live; and ye shall know that I am the LORD.

7 So I prophesied as I was commanded: and as I prophesied, there was a noise, and behold a shaking, and the bones came together, bone to his bone.

8 And when I beheld, lo, the sinews and the flesh came up upon them, and the skin covered them above: but there was no breath in them.

9 Then said he unto me, Prophesy unto the wind, prophesy, son of man, and say to the wind, Thus saith the Lord GOD; Come from the four winds, O breath, and breathe upon these slain, that they may live.

10 So I prophesied as he commanded me, and the breath came into them, and they lived, and stood up upon their feet, an exceeding great army.

11 Then he said unto me, Son of man, these bones are the whole house of Israel: behold, they say, Our bones are dried, and our hope is lost: we are cut off for our parts.

12 Therefore prophesy and say unto them, Thus saith the Lord GOD; Behold, O my people, I will open your graves, and cause you to come up out of your graves, and bring you into the land of Israel.

13
And ye shall know that I am the LORD, when I have opened your graves, O my people, and brought you up out of your graves,

14 And shall put my spirit in you, and ye shall live, and I shall place you in your own land: then shall ye know that I the LORD have spoken it, and performed it, saith the LORD.

15 The word of the LORD came again unto me, saying,

16 Moreover, thou son of man, take thee one stick, and write upon it, For Judah, and for the children of Israel his companions: then take another stick, and write upon it, For Joseph, the stick of Ephraim and for all the house of Israel his companions:

17 And join them one to another into one stick; and they shall become one in thine hand.

18 And when the children of thy people shall speak unto thee, saying, Wilt thou not shew us what thou meanest by these?

19
Say unto them, Thus saith the Lord GOD; Behold, I will take the stick of Joseph, which is in the hand of Ephraim, and the tribes of Israel his fellows, and will put them with him, even with the stick of Judah, and make them one stick, and they shall be one in mine hand.

20 And the sticks whereon thou writest shall be in thine hand before their eyes.

21
And say unto them, Thus saith the Lord GOD; Behold, I will take the children of Israel from among the heathen, whither they be gone, and will gather them on every side, and bring them into their own land:

22 And I will make them one nation in the land upon the mountains of Israel; and one king shall be king to them all: and they shall be no more two nations, neither shall they be divided into two kingdoms any more at all.

23 Neither shall they defile themselves any more with their idols, nor with their detestable things, nor with any of their transgressions: but I will save them out of all their dwellingplaces, wherein they have sinned, and will cleanse them: so shall they be my people, and I will be their God.

24 And David my servant shall be king over them; and they all shall have one shepherd: they shall also walk in my judgments, and observe my statutes, and do them.

25 And they shall dwell in the land that I have given unto Jacob my servant, wherein your fathers have dwelt; and they shall dwell therein, even they, and their children, and their children's children for ever: and my servant David shall be their prince for ever.

26 Moreover I will make a covenant of peace with them; it shall be an everlasting covenant with them: and I will place them, and multiply them, and will set my sanctuary in the midst of them for evermore.

27 My tabernacle also shall be with them: yea, I will be their God, and they shall be my people.

28 And the heathen shall know that I the LORD do sanctify Israel, when my sanctuary shall be in the midst of them for evermore.

(King James Bible)