Updates, Live

Tuesday, January 27, 2009

Soshun (Early Spring) - 1956



Un film facut de Yasujiro Ozu in 1956, Early Spring.

Povestea este cat se poate de simpla: un functionar din Tokio, la vreo 35 - 36 de ani, vag nemultumit de monotonia vietii, si la serviciu, si acasa, se aprinde dupa o colega, are cu ea o aventura foarte scurta, sotia isi da seama si pleaca de acasa, el intelege prostia facuta, sotia il iarta.

Sigur ca mentalitatea societatii s-a schimbat mult de atunci: pozitia femeii in familie si in societate este cu totul alta. Suntem insa in 1956, iar in filmele facute intre 1948 si 1962 (anul mortii lui), Ozu a studiat in infinite nuante evolutia familiei japoneze in acei ani.

Daca Kurosawa este considerat cel mai occidental dintre marii regizori japonezi (ceea ce pare poate curios in ochii nostri, pentru ca noi parem sa ii sesizam in primul rand specificul japonez), Ozu este considerat cel mai japonez dintre marii regizori - si pare iarasi curios, pentru ca lumea filmelor sale este lumea din Tokio al anilor 50, cu comportament aparent foarte occidental.

Cred ca exista aici o explicatie: Ozu era conservator - el privea occidentalizarea societatii japoneze cu un ochi critic. Mare artist, nu apasa pe nici o clapa a claviaturii prea tare - critica lui nu este niciodata stridenta - este sugerata subtil. Eroii lui se imbraca europeneste ca sa iasa din casa la cumparaturi sau la serviciu - cand reintra acasa redevin japonezi.

Casele japoneze sunt descrise cu mare rafinament: Ozu isi pune camera de filmat foarte jos, aproape de podea, la nivelul acelor tatami, iar eroii sunt in general asezati pe scaunele sau ghemuiti pe saltea. Iar camera de filmat mangaie camera de locuit, cadrajul scenei este intotdeunaa perfect, glasvandurile acelea tipic japoneze, luneca usor si raman intredechise, cadrand eroii si mobilele acelea minuscule.

Fiecare scena de interior este urmata pentru buna masura de o scena afara, in care vezi miscarea agale a norilor, miscarea agale a frunzelor - pentru ca in scena de intoerior se creaza o tensiune care este sublimata de linistea scenei de afara.

Iar la sfarsit, in cam toate filmele lui apare imaginea unui rau, care creaza senzatia de stasis - conflictul nu se va rezolva, dar exista o ordine cosmica superioara - iar conflictul va fi vazut in aceasta perspectiva ampla la adevarata lui valoare. Intr-o carte in care sunt analizate filmele lui Ozu, Bresson si Dreyer, momentul acesta final este explicat in acest sens - Paul Schrader, autorul cartii priveste filmele lui Ozu in dimensiunea lor zen.

Aici insa imaginea marelui fluviu apare putin inainte de sfarsit (insa cu acelasi efect metafizic) - iar ultima imagine, care urmeaza dupa impacarea celor doi soti, este o imagine a unor munti impaduriti (sa nu va inchipuiti ca impacarea lor este prezentata in film mai mult decat ce este strict necesar: ea ii spune, da, putem sa consideram ca viata noastra de cuplu incepe din nou)

Este, din cate stiu, singurul film in care Ozu s-a ocupat de aventura extraconjugala. In celelalte filme ale lui, subiectul a fost relatia intre generatii in aceeasi familie.

Povestea filmului se desfasoara, ca in toate celelate filme ale lui, cu multa economie de mijoace. Exista o decenta care il opreste pe regizor sa spuna despre un lucru mai mult decat trebuie neaparat spus. Iar dramatismul situatiei il ghicesti dincolo de ce se vede pe ecran. Sotul incepe sa isi minta sotia, pentru a-si justifica absentele: un coleg de serviciu muribund este o scuza pentru a lipsi noaptea.

Ati putea sa credeti ca filmul este eliptic. Da si nu. Imaginati-va o poveste de Cehov si veti avea imaginea filmului. Cehov nu spune nici el mai mult decat trebuie: aceeasi decenta superba. Dar, ca si Ozu, Cehov lasa povestea sa curga cumva dela sine si nu se fereste de amanunte care apar deodata, fara voia lui, amanunte care nu au legatura cu logica povestirii, dar care, tocmai fiindca apar natural, ne transmit semnale extarordinare deapre o lume care este acolo, dincolo de naratiune. E un talent urias, sa nu spui nimic mai mult decat trebuie din ce tine de logica naratiunii si in acelasi timp sa lasi viata sa curga odata cu naratiunea si sa acorzi momentele potrivite franturilor neasteptate care iti apar fara voia ta, a celui care esti autor.

Pentru cunoscatorii filmelor lui Ozu: este unul din putinele filme in care nu apare marea artista Setsuko Hara - iar alt mare artist, Chishu Ryu apare intr-un rol secundar. Il stiam din atatea filme ale lui Ozu, l-am recunoscut aici si i-am urmarit jocul cu multa bucurie - intalnirea cu un vechi prieten.

Exista la Ozu, ca si la Cehov, acea toleranta inteleapta a celui care a vazut multe in viata si stie ca nu trebuie sa judeci pentru a nu fi judecat, si mai stie ca life goes on no matter what.


(Yasujiro Ozu and Setsuko Hara)

Labels: ,

0 Comments:

Post a Comment

<< Home