Updates, Live

Thursday, June 28, 2012

Deportarile in Baragan


Socrul meu a murit acolo. Nu l-am cunoscut niciodata. El murise in 1964, iar eu aveam sa o cunosc pe cea care a fost prima mea sotie mai tarziu.

Am fost odata insa la mormantul sau, in Baragan. Satul fusese desfiintat, cimitirul mai era acolo. Dupa atati ani plantele crescusera peste tot, nu mai exista nici o alee, asa incat am ajuns cu greu la crucea lui.

Prima mea sotie a murit si ea, inca tanara. Necazurile din copilarie si-au platit si ele tributul lor.

Eu cred ca nu e bine sa traim numai in amintirea trecutului. Ne facem si noua rau, si le facem rau si celor ce nu mai sunt printe noi, care trebuie lasati sa se odihneasca. Am invatat greu lucrul asta, dar am reusit sa il invat. Trebuie sa privim cu incredere in viitor si sa nu fim fixati in trecut. Se spune ca acei care uita trecutul il vor repeta. Eu cred ca din contra, cel care nu lasa trecutul sa fie trecut, il va repeta.

Si nici nu e bine sa facem o competitie intre mortii nostri si mortii altora, care au fost mai multi si care au suferit mai mult. Au suferit toti, foarte mult. Daca ii punem in competitie, ne batem de fapt joc de suferinta lor.

Insa cateodata e bine sa ne amintim de trecut, de cei care au suferit, si sa varsam o lacrima pentru ei.



(Amintiri din Garla Mare)

0 Comments:

Post a Comment

<< Home