In the Minivan with the Separatists (excerpts from the blog of Mircea Barbu)

(source: blog Mircea Barbu din Adevărul)
no copyright infringement intended

(I tried an English translation, that follows the Romanian text)


E o luni după-amiaza cu un cer plumburiu în Slaviansk. Pe aleea din faţa bisericii sunt parcate mai multe vehicule militare, multe fără numere de înmatriculare, toate acolo cu un singur scop: pentru a-şi comemora camarazii căzuţi în seara de Înviere.

În tumultul şi agitaţia creată în jurul acestui eveniment, câţiva jurnalişti, printre care şi eu, ne apropiem de una dintre aceste maşini, plină cu oameni în uniformă. Fără a ne pune prea mari speranţe în a scoate vreo reacţie din partea lor, conştienţi fiind de emoţia momentului, ezităm în a-i întreba ceva. Dintr-o dată, într-un mod surpinzător, uşa din spate a maşinii, de un verzui stacojiu, se deshide şi, din interior, o voce ascunsă în spatele unei cagule ne invită înăuntru: „Paiahale!” (n.r. „Haideţi!”), ne îndeamnă individul. E o ocazie unică deşi, cu incidentele şi atacurile împotriva jurnaliştilor din ultimele zile în minte, ezităm pentru o clipă. Curiozitatea şi norocul s-au întâlnit în această situaţie şi nu avem decât câteva clipe să luăm o decizie. Ne urcăm. Înăuntru, şase indivizi în uniforme militare, înarmaţi cu mitraliere, puşti, pistoale, tot arsenalul. Doar unul, cel care a deschis uşa, poartă cagulă. Ceilalţi stau înghesuiţi pe bancheta din spate. În faţă, şoferul, în dreapta sa, comandatul brigăzii, un individ la vreo 50 de ani, de a cărui autoritate par să asculte cu toţii. E aglomeraţie mare în duba de origine sovietică.

...

Ajungem în satul unde Pavel Pavlenko, separatistul ucis în incidentul de Paşti, va fi înmormântat. Militarii se dau jos, ordonat şi calm. Se aliniază, aşteptând ordinele comandantului. Comandantul, Yura pe numele său, rămâne puţin în urmă şi mă trage de braţ. Să le spui românilor tăi că noi ştim cât de greu e în Europa. Nici voi nu o duceţi prea grozav. Doneţk nu va avea aceeaşi soartă. Te asigur eu. E greu să-l contrazic în timp ce în faţa noastră o naţiune se destramă, îndreptându-se, din nou, spre prietenul de la Est.

(source: blog Mircea Barbu din Adevărul)

no copyright infringement intended

(source: blog Mircea Barbu din Adevărul)
no copyright infringement intended

A Monday afternoon with a leaden sky in Slovyansk. On the driveway in front of the church there are several military vehicles, many without number plates, all of them being there for only one purpose: to commemorate the comrades, fallen in the night of Easter.

In the hubbub and hype of this event, several journalists (myself included) are approaching one of these cars, filled with people in uniform. Without putting too much hope in a reaction from them, being aware of the emotion of the moment, hesitating to ask anything. Suddenly, in a surprising way, the rear door of this green scarlet car opens, and from inside, a voice hidden behind a mask invites us. Paiahale (come on) the guy urges us. It's a unique opportunity though, having in mind the incidents and attacks against journalists in recent days, we hesitate for a moment. Curiosity and fortune meet in this situation and we have only a few moments to make a decision. We climb. Inside, six individuals in military uniform, armed with machine guns, rifles, pistols, a full stuff. Only one of them (the guy who opened the door) is wearing a hood. The others are crammed in the back seat. Up front, the driver, to his right the brigade commander, a man about fifty, whose authority seems to be obeyed by all. It's crowded this van of Soviet origin.

...

We reach the village where Pavel Pavlenko, the separatist killed in the Easter incident, will be buried. The soldiers get down, orderly and calmly. They stand in line, waiting for the commander's orders. The commander, Yura by name, remains slightly behind, pulling my arm. Tell them, to your Romanians, that we know how hard it is in Europe. Even you Romanians are not doing too great. Donetsk will not have the same fate, I promise you.  It's hard to argue while in front of us a full nation is tearing apart, heading again toward the friend of the East.


(Mircea Barbu)