Updates, Live

Saturday, June 07, 2014

Nevasta şefului de gară

(source: Istorii Regăsite)
no copyright infringement intended

Îmi amintesc, eram copil şi am fost să văd Înşir-te mărgărite a lui Victor Eftimiu. Pe vremea aceea sala de festivităţi a şcolii unde învăţam era folosită de unul din teatrele bucureştene, era de altfel o sală foarte mare, iar scena putea fi pusă în mişcare să se rotească (am descoperit asta mai târziu, când nu mai era teatrul acolo, iar sala şi scena erau folosite de noi).

După spectacol am avut ocazia să îl cunosc pe autor, pe maestrul Victor Eftimiu. Fusesem împreună cu o prietenă a părinţilor mei, Doamna Paranici, care îl ştia de mult. L-am cunoscut şi pe el, şi pe soţia sa, actriţa Agepsina Macri. Iar ea când m-a văzut, copil entuziasmat şi covârşit de momentul pe care îl trăiam, faţa i s-a umplut de un zâmbet larg şi a repetat în faţa mea o replică - jucase în rolul vrăjitoarei aşa că era o replică făcută să ne îngheţe sângele în vine. În tinereţe o jucase pe Sorina în Înşir-te mărgărite. Acum erau amândoi în vârstă, mai târziu aveam să aflu de rolurile mari pe care le jucase Agepsina Macri într-o carieră artistică foarte lungă.

După câţiva ani mă aflam într-o vacanţă la Câmpulung Muscel şi am găsit în casa unchiului meu volumul de Portrete şi amintiri al lui Victor Eftimiu. Nu am avut vreme să îl citesc în întregime, dar tot ce am citit îmi readucea în faţa ochilor minţii imaginea maestrului din ziua aceea în care fusesem să văd Înşir-te mărgărite.

Dar nu era numai asta, Am găsit în cartea aceea personalităţi ale culturii noastre despre care nu ştiusem. În primul rând Octavian Goga, despre care Victor Eftimiu vorbea cu multă căldură. În anii aceia Octavian Goga  nu era studiat la şcoală, de parcă nu ar fi existat. I-am căutat apoi poeziile, care pe atunci erau fireşte numai in ediţii vechi, dinainte de război. Avea să fie introdus în manuale de abia când eram în ultima clasă de liceu.

Mi-am amintit azi de toate acestea, găsind pe Internet un blog în care este redată o povestire a lui Victor Eftimiu din acel volum de Portrete şi amintiri. O povestire în care sunt reuniţi Şt. O. Iosif, Octavian Goga şi nu numai ei. Călătoreau toţi cu trenul spre Craiova, unde Emil Gârleanu era director al Teatrului Naţional şi inaugura stagiunea cu Înşir-te mărgărite. Dar hai mai bine să las povestea aşa cum e povestită de Victor Eftimiu, şi redată pe blogul domnului Horia Dumitru Oprea:

Toamna lui 1911… Era director la Teatrul Naţional din Craiova Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu Rebreanu, pe vremea ministeriatului acelui om amabil, surâzător şi prieten al artiştilor, C. C. Arion. Pentru că era înalt, blond, cu ochii albaştri-cenusii şi foarte calm, Liviu Rebreanu fusese botezat, de către Gârleanu, Neamţul. Aşa i-am spus noi câţiva ani, până a murit Emil Gârleanu şi ni s-au despărţit cărările fiecăruia şi nu ne-a mai ars de râsete şi de glume.

Gârleanu îşi inaugura prima direcţie cu
Înşirăte mărgărite şi Rapsozii, un act inedit al meu, scris pentru această festivitate, o apoteoză a lui Alecsandri şi Eminescu. Un grup de scriitori au pornit din Bucureşti spre Craiova cu bilete galbene, oferite de bunul ministru. Erau printre ei Octavian Goga, D. Anghel, Şt. O. Iosif, Cincinat Pavelescu. Parcă mă văd în compartimentul de clasa I cu Octavian Goga şi Şt. O. Iosif, tineri cu toţii, Goga şi cu mine foarte veseli, râzând mereu, iar bietul Şteo – proaspăt rănit de o dramă familială, părăsit de femeia iubită, tot o scriitoare, care călătorea în acelaşi tren, în alt vagon, cu D. Anghel -, Şt. O. Iosif, trist, cu un surâs amar pe buze, cu ochii tiviţi cu roşu de atâta plâns.

Pe la Slatina sau Piatra-Olt, la una din ferestrele gării – probabil locuinţa şefului – o tânără femeie privea trenul şi-i urmărea plecarea cu melancolie. Şi-n ritmul roţilor, cu imaginea acelei tinere femei în suflet, am început să scandăm, câteşitrei – Goga, Iosif şi cu mine – poezia Nevasta şefului de gară…, apărută mai târziu, sub o semnătură triplă în revista Flacăra.





Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător...
interpretează Tudor Gheorghe
(video by Tudor Gheorghe)


Ducându-şi viaţa solitară,
Un suflet trist şi visător,
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător.

Dar trenul a plecat, şi-n goana
Cu care monstrul a trecut
În suflet i-a lăsat icoana
Frumosului necunoscut…

De-atunci trec zile, nopţi de-a rândul
Şi trenuri trec neîncetat
Ea stă şi astăzi, aşteptându-l
La geamul veşnic luminat…

Şi trenuri vin şi pleacă iar
Şi nu ştiu rănile ce-o dor…
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător!


Cincinat Pavelescu a propus însă un alt final, poznaş aşa cum i-au fost toate poeziile:

Şi trenuri vin şi pleacă iar
Şi plictisită-ntr-un târziu,
Nevasta şefului de gară
A deraiat c-un macagiu…



Am găsit povestea acestei poezii şi în ziarul Adevărul (redată acolo de Dorin Stănescu). Poezia a fost publicată (sub triplă semnătură, Iosif, Goga, Eftimiu, şi fără finalul propus de Cincinat Pavelescu) în revista Flacăra cu titlul În goană. O să o las totuşi aici cu tilul Nevasta şefului de gară. Aşa îmi place mai mult.



(Şt O Iosif)

(Victor Eftimiu)

Labels: , ,

0 Comments:

Post a Comment

<< Home