Laurenţiu Orășanu, Migraţii

Laurenţiu Orășanu
(source: blog of Florentina Dalian)
no copyright infringement intended

Într-o zi mi-a telefonat pe neașteptate. Aflase că avea cancer. A mai trăit un an, în care s-a luptat cu boala, cu multă bărbăţie. Începuse să scrie un roman, și s-a luptat în anul acela cu timpul care nu mai ţinea deloc cu el. Trebuia să termine romanul, și scria la el cu înfrigurare. Cu o săptămână înainte să se sfârșească, pe patul de spital își corecta ultimele pagini.

A trecut de atunci încă un an. Fiica lui s-a îngrijit ca romanul să fie publicat. A fost lansat acum două zile.

Migraţii, așa se numește romanul. L-am cumpărat și am început să îl citesc în autobuzul care mă ducea spre casă. M-a prins ora unu noaptea, citisem de acum o sută de pagini. Am continuat ieri cu altă sută, azi tocmai am terminat cartea.

De la o vreme nu mai sunt în stare să stărui în citirea unei cărţi. O iau în mână, încep să o citesc, îmi place, mă întorc apoi la treburile mele, și uit de ea. Şi se adaugă carte necitită decât primele pagini peste carte necitită decât primele pagini. Peste un timp teancul ajunge în bibliotecă, dar un nou teanc se face la loc. Mai ușor citesc câte o povestire pe calculator.

Ei bine, romanul lui Laurenţiu nu am putut să îl las din mână până nu l-am terminat. Trei sute de pagini.

Este un roman foarte complex, cu o grămadă de personaje care evoluează de-a lungul anilor (începe prin 1940, ajunge înspre anii noștri), personajele parcă se cheamă unele pe altele, parcă își derulează povestea pentru a face posibilă intrarea în scenă a unui personaj nou,  dispar pentru o vreme, pentru a reapărea neașteptat, uneori peste ani. Sunt câteva medii foarte diferite între ele, pe care Laurenţiu le descrie cu multă siguranţă. Sunt legionari ai anilor 39-40, sunt evrei din aceiași perioadă, și fiecare grup trăiește într-un univers foarte departe de universul celorlalţi, sunt apoi cei din generaţia noastră, studenţi prin anii 60, făcându-și mulţi peste numai câţiva ani un rost în afară, sunt urmași care trebuie să poarte blestemul moștenirii părinţilor, să fie marcaţi de conflictele bătrânilor, conflicte care pentru ei nu mai înseamnă nimic, toate se amestecă, e și istorie, multă istorie, e și aventură erotică, e și intrigă poliţistă. Unul din eroi este profesorul Culianu (evident cu nume schimbat în roman), care vine la Eliade la Chicago (si Eliade bine înţeles cu nume schimbat - de altfel bănui și alte personaje ale romanului a fi cu cheie), sunt securiști care vor să îl ucidă pe Culianu, sunt bătrâni legionari care îl urăsc și ei, și vor să îl ucidă, și unii și ceilalţi având de fapt motive absurde, și o înverșunare absurdă. Culianu încearcă și el să se joace cu destinul, iar joaca lui este și ea înverșunată și absurdă. Absurdă sau gratuită? Este un mare savant? Este un mare erudit la limita șarlataniei? Îi păcălește pe cei din jur? Se păcălește pe el însuși? Crezându-se un nou Giordano Bruno, preocupat de magie și de trecerile din universul acesta în celălalt și înapoi (e foarte mult vorba despre magie în cartea asta). Sau joaca lui, poate numai aparent gratuită, este de fapt cheia romanului? Este joaca autorului cu cititorii săi? Sau cu el însuși?

Iar până la urmă Culianu va muri, un mister ce nu va fi niciodată descâlcit.



(A Life in Books)