Updates, Live

Tuesday, March 06, 2018

Bogdan Rusu, Moldovenești




În aeroport, la 5 dimineața, -19°C. Autobuzul care ne duce la avion se oprește în fața scării, dar nu deschide ușile. Începe o lungă așteptare. Inspecția tehnică a avionului Wizzair se face cu lampa telefonului mobil. Niște lucrători rebegiți intră, după o vreme, în autobuz să se încălzească. Ușa avionului se întredeschide din când în când, se văd uniformele însoțitoarelor de zbor care comunică frugal cu câte unul care nu știm ce hram poartă. Alături de mine, două fete moldovence (mereu remarc cochetăria moldovencelor; astea două, tinere-tinere, mai erau și frumoase) și un brav tânăr, moldav și el, sumbru și cam sălbatic. Nervii încep să urce. Hui! Chizde și pidaraz plus încă ceva rusește; oamenii freamătă. La un moment dat, unul mare cu un fes cu dungi începe să strige la șofer. Cumetre! Sună la ăia să deschidă ușa la avion sau du-ne înapoi la aeroport! Stăm cu copiii în frig de 40 de minute, vouă chiar nu vă e rușine?! Șoferul se întoarce spre el, e în picioare. Mie nu mi-e rușine de nimic! - Ce-ai spus, mă? - Mie nu mi-e rușine de nimic, de ce să-mi fie rușine? - Stai că vin eu la tine imediat! Omul cu fes își croiește pârtie prin mulține. Mare, cu nasul șui, cu niște dinți lipsă, cu brânci de „maniovru”. Vine din burduful avionului tocmai până la șofer și îl izbește de geam. Futu-vă-n gură de nesimțiți, că vă bat pe toți de vă ia dracu, bat tot avionul! (Uiii, l-o lichit!) - Ce treabă am eu cu ei, ei au avionul lor, eu am autobuzul meu, ce vină am eu? Oamenii din jur încep să strige: Păi ai vină, dobitocule! Stăm aici în frig, de două zile, ne-a dus la Craiova, cu copiii! Cretinule! Sar și alții: Faceți țara de râs la aeroport, nesimțiților! Omul cu fes: Ești de vină că tu conduci! Tu ești răspunzător aici. Ai telefon! Scoate, dracului, telefonul și sună sună sus, nesimțitule! Lumea privește închiondorat, merită șoferul ce i se întâmplă. Omul cu fes se întoarce lângă nevasă-sa. Autobuzul demarează, face turul avionului și se oprește de cealaltă parte. Șoferul iese și telefonează. Peste câteva minute apare poliția română. În frunte cu șoferul. Uite aici avem un domn care m-a îmbrâncit. Care ești, mă, unde te-ai ascuns? Se uită la unul: Tu ești? Nu era el. Avansează și îl identifică pe omul cu fes. Care tace din gură și face pe niznaiul. Poliția îl îmbarchează. Se opresc toți pe pistă, la minus 19 grade. Orice i-or face, nu poate dura mult. - Vaibea? - Ne, ne vaibea? Adică, dacă îl bat. Nu, nu-l băteau. Șoferul se întoarce spre oameni: Păi ce vină am eu că li s-a stricat lor avionu?! - Că ești un dobitoc, toți sunteți niște nesimțiți, n-aveți nicio rușine! Stăm de două zile, ne-a adus de la Craiova, cu copiii! Animalule! Eu fac ochii mari la una dintre moldovence, cu subînțeles, ea face ochii mari, tot cu subînțeles. Oare om fi subînțeles același lucru? Cealaltă fată nu-și mai simte piciorul. Băga-și-ar tăti celea, i-o amorțât di la frigu ista. Cred și eu, minus 19. Până la urmă ne întoarcem de unde am venit. Adorm pe o bancă din plastic, înconjurat de oameni cu copiii. Sau fără. Aduși de la Craiova. Sau nu.



(Bogdan Rusu)

Labels:

0 Comments:

Post a Comment

<< Home